Pitici pe poteci

În mijloc de iarnă mi-am dat seama că m-am cam lăsat pe tânjeală și am rămas datoare cu câteva locații vizitate toamna aceasta de către familia Rachetă, despre care nu am apucat încă să vă spun. S-au întâmplat multe de când nu am mai scris. Familia s-a mărit cu un nou membru cu blană, gheare și colți ascuțiți, care au capacitatea de a se împlânta în mâinile și picioarele mele și care mă persecută chiar și când scriu aceste rânduri, fiind vrăjit de sunetul tastaturii asupra căreia nu are control total așa cum și-ar dori. Încă încerc să îmi dau seama ce a fost în capul nostru când am decis să îi oferim tomberonezei distrugătoare un adăpost: biscuiți, tărâțe, patinoar pentru muște? În fine... Înainte să ne procopsim cu acest monstru cu blană, pe când viața noastră era puțin mai liniștită, când frigul ăsta pe care îl urăsc visceral (știu, iarna este frig, iar eu nu am aflat încă...) nu poposise încă, adică undeva pe la început de octombrie, ne-am hotărât să ne bucurăm de culorile to