La pas prin București: Muzeul Național al Aviației Române și Pădurea Băneasa

Ne propusesem de foarte multă vreme să ajungem la Muzeul Aviației cu Sfârco, dar cumva, de fiecare dată a apărut altceva de făcut. Așa că în weekend-ul în care chiar ne-a zăpăcit oboseala și nu am mai avut chef de hălăduieli lungi, am zis că este cazul să îl vizităm. Nu de alta, dar planificasem o oră de plimbat cu trotineta la care am putut adăuga lejer încă o oră de vizită la un muzeu care să fie suficient de interesant atât pentru noi, elefanții, cât și pentru pitic.

Așadar propunerea noastră de astăzi nu vă va "răpi" mai mult de două-trei ore din weekend, decât dacă vă doriți cu tot dinadinsul.😅



Muzeul Național al Aviației Române

 


Aflat în nordul capitalei, pe un teren destul de întins ca suprafață, am zis că e musai să ajungem să vedem acest muzeu cât încă nu se găsește vreun "moștenitor" care să fructifice această adevărată mină de aur imobiliară, transformând-o în vreun cartier rezidențial de lux. 😅
Am ajuns undeva după ora 13, pentru a respecta indicațiile publicate pe site-ul muzeului de când cu pandemia.

Am vizitat întâi expoziția în aer liber, unde este expusă artileria antiaeriană și rachetele sol-aer.




Am văzut apoi avioanele cu motor clasic, dar și pe cele reactive.


 



Am văzut și MIG-ul 21 pilotat de Doru Davidovici, menționat în "Culoarea Cerului".


Apoi am trecut la elicoptere și tehnică de radiolocație.



După ce am terminat de vizitat expoziția în aer liber, am intrat în Hangarul 1 (Sala "Traian Vuia") pentru a vedea istoria aeronauticii de la Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă.



Istoria aeronauticii a continuat până în anul 1959.





În Hangarul 2 expoziția s-a concentrat pe anii 60-70, în special avioanele reactive MIG-17, 19 și 21 și L-29.


Cu toate că avioanele sunt destul de vechi, nouă ne-a plăcut tare mult vizita la Muzeul Aviației și am luat-o ca pe o lecție de istorie. Bine, dacă ar fi să scrie aici Sfârcolacul însuși, ar ieși ceva de genul "a fost drăguț, până m-a lovit boringeala cu avioanele lor în care nu am putut urca sau cu elicopterele pe care nu le-am putut călări". 😅
Așa că am zis să salvăm repede situația mergând într-un loc cu mult spațiu de zburdat, făcând repede o vizită în cel mai drag și umblat "parc" al nostru, adică în



Pădurea Băneasa



Dacă tot ne aflam în nordul capitalei și aveam și trotineta la noi, am decis să îl bucurăm pe Sfârco într-o vizită pe aleile pădurii Băneasa, mai ales că pădurea a fost mereu "parcul" nostru în care ne-am ascuns de aglomerație, gălăgie sau de căldurile verilor.


Alegem întotdeuna intrarea în pădure dinspre Casa Albă, pentru că acolo avem și loc de parcare si aleile sunt asfaltate, numai bune pentru trotinetele și bicicletele sfârcolacilor.

La intrarea în pădure dinspre zona aceea este și un loc de joacă, renovat chiar anul acesta. Nouă însă ne plac la nebunie plimbările pe alei, chirăiala și să strângem frunze și bețișoare.

Primăvara este locul de unde culegem toporași și ghiocei 😍. 

Tot Pădurea Băneasa este "furnizorul" nostru de araci pentru colecția de roșii "feshăn" de balcon. De ce feshăn? Pentru că sunt legate cu fir de mohair. 😂 Dar despre emisiunea "Viața Satului" la bloc, vă vom da mai multe detalii în episoadele viitoare. 😂

Pentru a înțelege mai bine de ce preferăm întotdeuna o plimbare în pădure în locul parcurilor, lăsăm aici câteva detalii despre beneficiile pădurii prin ochii noștri:

  • ameliorează stresul și ajută la deconectare;
  • activitățile outdoor, în spații puțin aglomerate ajută la dezvoltarea motricității grosiere și echilibrului;
  • minimizarea situațiilor în care pot apărea meltdown-uri (mai puțini stimuli vizuali și auditivi, lipsa aglomerației);
  • reconectarea cu natura și învățare prin expunere directă la aceasta (tactil, auditiv, vizual);
  • pădurea Băneasa, prin faptul că are mare parte din alei asfaltate asigură și accesul ușor al scaunelor rulante și cărucioarelor destinate persoanelor cu dizabilități, cât și a trotinetelor și bicicletelor Sfârcolacilor; din punctul nostru de vedere, este locul perfect în care cei mici pot deprinde mersul pe bicicletă sau trotinetă.

Noi vă lăsăm să testați propunerea noastră și să ne spuneți cum vi se pare. Aici, în comentarii, sau pe pagina de Facebook, adică aici.

Până atunci, pregătim hălăduieli noi, numa' bune pentru sfârcolaci. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Conacul Drugănescu, o oază verde în apropiere de București

Mănăstirea Crasna: drumeție ușoară pentru copii și peisaje de vis, la doar 50 de km de Ploiești

Zece locuri de vizitat în orașul Râmnicu Vâlcea