Mănăstirea Crasna: drumeție ușoară pentru copii și peisaje de vis, la doar 50 de km de Ploiești

Cel puțin o dată pe an suntem dornici de o drumeție.
Și când spun drumeție, nu mă refer la a ne da sufletul pe munte și a da mâna cu ursul. Nu de alta, dar e greu să fii munțoman cu Sfârco.
Bine, între noi fie vorba, chiar și înainte de apariția micului raton energic, prin a merge la munte, noi înțelegeam a învărti mici pe grătar și a ne umple organismul cu mult colesterol. 😅

Anul acesta, după ce am întors hărțile pe toate părțile, am găsit ceea ce părea a fi imposibil: o drumeție ușoară (care poate fi făcută chiar și de către copiii cu dizabilități neurocognitive), peisaje care se schimbă la fiecare colț și care îți taie răsuflarea, liniște, iaz cu nuferi, livezi și o bijuterie de mănăstire.

Dornici să găsim locuri noi de văzut cu Sfârcolacul, am întrebat în stânga și în dreapta dacă știe cineva o idee de drumeție suficient de ușoară, potrivită pentru copiii de 3-6 ani. Am primit o mulțime de recomandări, de la Canionul 7 scări, canionul Tamina, până la traseul de la Babele la Crucea de pe Caraiman. Apoi am primit și recomandări dintr-alea faine rău "traseul are patru ore dus și patru întors, dar nici nu simți când trece timpul". Aham, siiigur. Mulțumesc pentru idei. 😂

Așa că noi, ca doi ruginiți adulți (cred că a venit timpul să vă spun că mama Rachetă, la puțin peste...să spunem 20 de ani 😂😂😂 are reumatism), plus una bucată Sfârcolac cu dificultăți de procesare senzorială, am găsit până la urmă un traseu de...pensionari. Doamne, cum de nu ne-am gândit până acum la nișa aceasta ca să găsim ceva potrivit pentru noi? 😂 Căci da, despre locația pe care am vizitat-o am aflat de pe niște forumuri de pelerini aflați la a doua tinerețe. Atât de sportivi suntem. 😁

Dar să nu vă mai fierbem și să vă spunem despre minunăția găsită de noi, adică despre

Mănăstirea Crasna, Prahova

 

Sau minunata drumeție prin pădure, de la poalele munților Ursoaia, la capătul căreia am dat de o oază de liniște, flori, livezi și lac cu nuferi.

Mănăstirea se află la 50 de km de Ploiești, pe drumul dintre Vălenii de Munte și Cheia, iar drumul cu mașina până acolo este extraordinar de frumos.

Mașina se lasă undeva la 700 m - 1 km de mănăstire, de unde începe urcușul la pas. Nu este deloc un traseu dificil, fiind potrivit și pentru copii, pentru a fi obișnuiți cu muntele și drumețiile. Și ce este super fain, este că peisajele se schimbă la fiecare colț.

Recomandăm urcarea pe traseul care începe cu podul suspendat, prin pădure. Traseul este gândit pentru pelerini de toate vârstele, așa că din loc în loc aveți băncuțe și mese la care vă puteți odihni sau face un picnic. Minunat pentru momentele în care Sfârco ar fi dorit să fie urcat pe munte în brațe. 😅

De ajutor pentru cei cu o condiție fizică de înaltă performanță...not, cât și pentru copii, în afară de locurile de tras sufletul, au fost și balustradele așezate acolo unde urcușul părea puțin mai dificil.

Cei 700-1000 de metri pot fi parcurși, în funcție de nazurile celor mici, între 30 de minute și o oră. Noi am fost pe sistemul "focu' la ei", ne-am așezat pe o băncuță doar cât să facem o poză și să bem puțină apă, așa că am ajuns puțin gâfâind la destinație.

Ce pot să vă spun este că efortul a meritat din plin, pentru că am nimerit într-un rai de flori. Am găsit până și lavandă, deși noi am vizitat mănăstirea în iulie.

Mănăstirea în sine, o adevărata oază de liniște, ne-a bucurat privirile cu picturile sale foarte frumoase și oarecum ieșite din comun. Am găsit pictat aici chiar și zodiacul.

La întoarcere am preferat să schimbăm peisajul și să o luăm pe un alt drum, prin spatele mănăstirii, care este puțin mai lung, dar la fel de frumos.

Și surpriză maximă, am dat de o livadă imensă (da, acolo pe munte), în mijlocul căreia am descoperit un lac cu nuferi.

 

Ne-am continuat apoi drumul pe poteca mult mai puțin abruptă decât cea pe unde am urcat, până am început să auzim susurul râului Crasna.

Și am coborât la râu, cât să ne răcorim puțin în apa sloi 😅, după care am trecut podul de peste râu (totally safe de data aceasta) și ne-am întors în parcare. Daca inițial am urcat prin față, drumul acesta cobora cumva prin partea stângă, ajungând în final în același loc.

Pe drumul de întoarcere m-am gândit să fac o poză și din mașină, așa că dacă alegeți să vizitați mănăstirea, cam de astfel de peisaje veți avea parte pe drum.

Și pentru că aveam zgârmici și am considerat că nu ne-am obosit suficient de mult 😅, am zis să dăm o fugă și până la Barajul Măneciu (sunt aproximativ 20 de km între cele două obiective). Nu este un baraj foarte spectaculos, dar noi am zis ca dacă tot suntem în zonă, să ne lăsăm puțin bătuți în cap de soare într-o scurtă plimbare pe el. 😂

A fost o excursie frumoasă pentru Sfârcolac și am fost mândri de el că a rezistat, cu toate că pe alocuri a dat semne de mârâială.

Pentru noi o excursie reușită este aceea în care vedem locuri unde ne-am dori să revenim cât mai curând. Și da, categoric că Sfârco va mai face acest traseu, pe care sperăm să vă aventurați și voi cu piticii, pentru că este cu adevărat spectaculos.

Spor la hălăduit!