Bansko, o super destinație chiar și pe timp de vară

Cine o știe pe mama Rachetă vă poate spune că este oricum, numai liniștită nu: se agită, îi place aglomerația, tămbălăul, preferă vacanțele active, în care să viziteze cât mai mult.
Cine îl știe pe Șeful de Trib, poate să vă spună cât de calm și liniștit este. Cum preferă vacanțele în care să lâncezească pe marginea unei piscine sau la malul unei mări.
Acum parcă aveți așa o idee cu cine seamănă Sfârcolacul la temperament, nu? :)

Anul acesta, spre disperarea mea, Șeful de Trib a ales ca destinație Bansko.
De ce spre disperarea mea? Pentru că aveam o părere foarte proastă despre Castravețania, pentru că nu îmi doream sub nicio formă un sejur la ei și pentru că vara se merge la mare, nu la munte.

Dar cum berzei chioare îi face Dumnezeu cuib, Bansko s-a dovedit locul de care avea nevoie întreaga familie pentru a-și reîncărca bateriile.

 Am ales să ne cazăm la Aparthotel Lucky Bansko 5* pentru facilitățile pe care le are pentru copii (sală de jocuri cu simulatoare, cameră de joacă pentru copii cu îngrijitor inclus, spațiu de joacă afară, mini-club), dar mai ales pentru tot ceea ce oferă hotelul pe partea de spa: piscina interioară bio pentru adulți (fără clor, unde curățarea apei se face prin ionizare, electroliză cu sare de mare și UV), piscină cu apă sărată, piscină pentru copii, piscină în aer liber, saune de vreo trei feluri (finlandeze, cu radiofrecvență), băi de abur, hamam, cameră de gheață, centru de fitness (nu că aș merge vreodată în vacanță să trag la sală) și o mulțime de alte șmecherii pe care nici măcar nu am avut timp să le încerc.

 

380 de euro a fost tariful pentru 5 nopți cu demipensiune in luna iulie, cu pachetul achiziționat cu circa două luni inainte, direct de la ei de pe site. Nu am avut ce să reproșăm pe parcursul șederii noastre la hotel, din contră, am fost plăcut surprinși de toate serviciile (au inclusiv biciclete care se închiriază gratuit pentru cei care sunt cazați la hotel).

Nu o să insist mai mult asupra serviciilor și cazării, pot doar să vă spun că dacă apucați să vă culcați devreme sfârcolacii, au un rachiu bulgăresc a-ntâia la restaurantul lor :)

După două zile de lenevit la spa, parcă începuse să mă apuce dorul de a-mi rupe picioarele pe coclauri. Așa că după un "mic" research de vreo trei ore, făcusem deja itinerariul pentru toate cele trei zile rămase.

În prima zi am ales să vizităm 

Centrul istoric al orașului Bansko

care este foarte frumos și din care vara lipsește cu desăvârșire aglomerația. Motiv pentru care am găsit de cuviință ca pe întreaga plimbare să îi cânt Șefului de Trib melodia cu "în orașul trist / luminile s-au stins". Dacă nu o luați în seamă pe nebuna satului și vreți să vă plimbați liniștiți și să nu vă țârâie... inima că v-ați putea pierde pruncii prin aglomerație cum ne țârâie nouă când mergem la Mamaia pe plajă, Bansko este locul ideal.

Centrul istoric al stațiunii este protejat de Patrimoniul Unesco și se remarcă prin casele cu arhitectură tradițională balcanică. De vizitat Biserica Renascentistă Sfânta Treime cu al său Turn cu Ceas cu o vechime de peste 150 de ani și măcar o mică parte din cele peste 120 de monumente culturale și expoziții etnografice.

 

 

Următoarea zi am avut chef de sporturi extreme și am fost să îmi rup puțin gâtul pe "the longest waterslide in Europe", așa că am decis să petrecem o zi în

Poiana Banderishka

Ca să ajungem în poiană am luat telegondola din Bansko (24 de leva/persoana/dus-intors pentru adulți si 1 leva pentru copiii de până în 7 ani). 

Pregătiți-vă pentru un drum de peste 6 km și de aproximativ 25 de minute.

O dată ajunși în poiană, Gușterul s-a făcut pierdut la locurile de joacă special amenajate cu tobogane gonflabile și saltele. Mare ne-a fost uimirea când am vrut să plătim și ni s-a spus ca accesul la locurile de joacă este free. Mă și gândeam cine naiba ar veni la noi în Poiana Brașov să pună niște spații mari de joacă dintr-alea gonflabile, cu acces gratuit.

Și iată că am ajuns și la Toboganul Vieții pe care am ținut morțiș să mă dau, chiar dacă asta însemna să urc în costum de baie pe munte și să am senzația că îmi las noada pe el, alături de toată demnitatea și oxigenul de care am zis că mă pot lipsi pentru circa 400 m.

O senzație unică de care mai bine m-aș fi lipsit, pentru că mi-a luat mai bine de trei săptămâni să îmi pun spatele la loc. Dar voi nu trebuie să vă luați după mine. Lumea părea că se distrează dându-se pe tobogan. Dacă luați în calcul și părerea Șefului de Trib care spune mereu că "pentru Mama Rachetă și mersul pe bicicletă e sport extrem, că sigur își rupe ceva", poate că it's not the water slide, it's just my talent :)

După acțiunea de rupere a coccisului, am mai stat puțin pe șezlonguri la soare, ne-am mai plimbat prin poiană, am baut un cico și ne-am întors spre hotel, pentru că eram leșinați de foame. 

Erau și sus în poiană restaurante, dar la hotel se invățase deja Gușterul să stea la masă și să nu mai alergăm după el cu mâncarea, așa că am zis să nu stricăm feng shuiu'.

În ultima zi Șeful de Trib s-a gândit să-i facă o surpriză nebunei satului și să o ducă o zi până la mare, că-i împuiase deja capul cu marea și apoi orice bărbat sănătos la cap știe că dacă vrea să trăiască mult trebuie să o dea pe "ai dreptate, draga mea".

Cum unde la mare? În Grecia. bineînțeles. Mai precis la 

Kavala

  

Din Bansko până în Kavala sunt 160 de km (aproximativ 3 ore, deși waze-ul v-ar spune cu 30 de minute mai puțin). 

Am decis să plecăm la fix în Kavala, pentru că la Bansko se anunțaseră furtuni și temperaturile scăzuseră foarte mult. Am plecat astfel de la 16 grade ca să ajungem la 32 în doar 160 de km. Partea cea mai faină a fost că fix la granița dintre Bulgaria și Grecia se vedea acest contrast. Am facut astfel o poză spre Grecia și ale ei 32 de grade (stânga) și o poză către furtunile din Bulgaria și cele 16 grade prinse pe drum (dreapta) din fix același loc.

Ce am făcut în Kavala? Am stat ca ploșnițele la soare. Atât. Aaa...și am mâncat creveți până mi s-a făcut rău. Că mama Rachetă când are poftă de ceva, mănâncă până leșină. Deci a fost fain :)

  

Fără să ne dăm seama, sejurul nostru ajunsese la final și a venit timpul să ne întoarcem spre București, fapt pentru care începuse să plângă sufletul în mine.

Și cum eram eu așa, tristă că trebuie să mă reîntorc la cratiță, curățenie și alte activități dintr-astea domestice complet lipsite de farmec, dar de o importanță majoră în menținerea speciei (de job nu zic nimic, pentru că din fericire încă îmi place ceea ce fac și pe deasupra mai citesc și colegii de serviciu ce scriu pe aici; noroc cu ei, că așa îmi fac și eu targetul de trei cititori pe blog), îmi vine o idee. Genială, aș zice eu. Creață, ar zice Șeful de Trib.

Deschid Google Maps-ul, accesez zona de atracții turistice aflate în preajma drumului nostru de întoarcere spre București. Dau de un parc național. Predau apoi mai departe această informație, într-un mod cât mai cosmetizat: "Pui, uite, în 10 km de aici putem opri să facem un popas, că sunt niște izvoare" :)

Ajungem la destinația cu pricina și dăm de ditamai Geoparcul. Întreb o doamnă despre ce este vorba în propoziție și primesc înformația, într-o engleză perfectă: 19 km de Parc Național. Informația ajunge la Șeful de Trib: "coborâm aici scările astea două și sunt niște izvoare".

Așa am ajuns să vizităm 

Geopark Iskar-Panega

Sau în fine, o parte din el, ca să nu risc să ajung divorțată până acasă. Mai ales că Gușterul era obosit și pe o bună bucată din drum a trebuit cărat în spate. Și nu de mine, căci doar mă știți sportivă de înaltă performanță.

Traseul nu este deloc dificil, deși drumul urcă și coboară. Poate nu ni s-a părut greu și pentru faptul că peisajul se schimba la fiecare colț, ba poteci, ba poduri din lemn peste ape de o culoare incredibilă, stânci impresionante sau scări din lemn așezate la aproape 90 de grade. 

 

  

 

Iskar Panega este categoric un loc în care trebuie să revenim. Se află lângă Lukovit, la nici patru ore de București. Anul viitor e musai să legăm mai multe obiective în zonă și să mergem chiar și pentru un singur weekend.

Iar Bansko rămâne clar în planurile noastre de revizitare. Cu atât mai mult cu cât ne-am dat seama că ne-au rămas locuri ne-explorate încă, cum ar fi Parcul Urșilor din Belitsa.