Excursie de weekend în județul Brașov: partea a II-a: Racoș, Rupea, Viscri

Dacă în articolul anterior v-am povestit despre prima noastră zi din această excursie, zi pe care am petrecut-o în oraș, acum este timpul să vă spunem ce am făcut în cea de a doua noastră zi din mini-vacanța de trei zile.

Ne-am trezit așadar cu zgârmici în partea dorsală, am făcut două flotări, ne-am dat cu alifii pentru bășici și artrite și ne-am pregătit psihic pentru cea care avea să fie a' mai faină zi de vacanță a noastră petrecută la noi în țară. Prima oprire? La



Vulcanul stins de la Racoș


Doamne, de când voiam să ajungem aici!
Și cât de frumos ni s-a părut!
Fără absolut nicio exagerare, pentru noi Vulcanul de la Racoș a fost cel mai frumos loc văzut până acum în România. Și oricât am încercat să triez pozele pentru a le selecta pe cele care mi s-au părut că arată ce e mai frumos din acest loc, nu! Nicio poză din lume nu are cum să surprindă frumusețea locului.


De la cărămiziu la cenușiu sau chiar negru, de la zgură la cenușă, toate culorile ne-au lăsat paf.
La drept vorbind, când am ajuns pe marginea craterului și am văzut toată imensitatea aceea de cărămiziu, negru și verde, am simțit efectiv cum ni se umple sufletul de fericire.


Șeful de Trib ar spune că mă emoționez ușor, dar aici pe cuvânt că singurul lucru care m-a reținut să nu țopăi ca o capră și să strig: "Ce frumoooos este aici!" este că erau și alți vizitatori pe care nu îmi doream să îi sperii. Plus că veniseră majoritatea cu camere super profi și nu cred că le lipsea o capră nebună țopăind în fundal. 😂


Mulți numesc Vulcanul de la Racoș drept "Nevada din România". Și sincer, nu cred că sunt departe de adevăr. Da, ați înțeles, mi-a plăcut mult aici. 😂
Am încercat să nu pun niciun fel de filtru, efect sau contrast pozelor, le-am lăsat așa, "raw", făcute cu telefonul, pentru că dacă e să faceți cel mai mic research pe internet, veți găsi majoritatea pozelor de la Racoș foarte prelucrate. Și știți părerea mea despre asta.


Acum câteva aspecte: puteți merge cu mașina până la bază. De acolo spre vulcan se urcă cca 500 m. Nu uitați să luați și câteva bancnote de 1 leu pentru copilașii care vă vor aștepta în parcare și de care nu veți scăpa așa ușor. 😅
Coborând de la vulcan în "base camp" (mamă cum sună asta, deja mă simt ca un alpinist profesionist că am urcat 500 de metri 😂😂😂), în partea dreaptă față de vulcan se lasă drumul care duce spre Coloanele de bazalt.
Noi ne-am mulțumit să vedem cumva de sus doar o mică parte din ele. După calculele noastre coloanele mari s-ar fi aflat chiar sub stânca pe care ne aflam. Dar nu am mai coborât.


Și asta pentru că ne doream foarte mult să vedem 


Lacul de Smarald



Care da, este o minunăție. Zice-se că cei care știu să înoate ar avea liber la scăldat. Eu știu că începuse ploaia, bătea vântul din toate direcțiile și eram cu toții înghețați, că numai baie în lac nu ne trebuia. 😂


Totuși, tare frumos a fost, iar vara cred că e cu atât mai îmbietor.


Nu am zăbovit foarte mult, pentru că ne doream să ajungem și la


Castelul Sükösd-Bethlen din Racoș


Am avut noroc să îl găsim pe domnul care are în grijă castelul, chiar în curtea acestuia, cosind iarba, așa că l-am rugat să ne deschidă și nouă poarta, să îl putem vizita.
În cazul în care nu găsiți pe nimeni, iar castelul este închis, puteți suna la unul dintre numerele de telefon afișate chiar pe poarta acestuia.



 

 
Am intrat în curtea interioară, iar domnul care îl avea în îngrijire ne-a povestit câte ceva despre istoria sa. Am aflat că în anumite perioade ale anului, la castel au loc un fel de festivaluri locale.
Nouă, adulților, ne-a plăcut foarte mult istoria și castelul, lui Sfârco i-a plăcut la nebunie iarba, plus niște ciupercuțe găsite prin curte, pe care intenționa să le îngurgiteze. Știți cum se face grămada la rugby? Așa am sărit noi pe Sfârco să dea drumu ciupercilor pe care intenționa să le azvârle în gură după ce le storcise în prealabil în mânuțele lui de gecko 😅.

 


După ce am încheiat vizita de la castel, am luat-o spre următorul nostru obiectiv,



Cetatea Rupea


Dacă Racoșul se află la 65 de km de Brașov, Rupea se află la 22 de km de Racoș. 
Prețul biletului pentru adulți este 12 lei, iar pentru copii 5 lei.

  


Aici am alergat cu Sfârco pe iarba proaspăt cosită și prin fiecare cotlon și căsuță.

 

Am evitat să urcăm însă la ultimele etaje ale căsuțelor, pentru că era întuneric beznă și se auzeau niște sunete ciudate. Ne-a fost frică să nu dăm de prietenul din Wuhan, liliacul. 😂😂😂 


Rupea este una dintre cele mai vechi cetăți de pe teritoriul țării noastre (1324) și este împărțită oarecum în trei zone: zona cea mai veche, denumită și Cetatea de Sus, care a fost ridicată pe ruine dacice, Cetatea de Mijloc (sec XV) și Cetatea de Jos (sec XVIII).

Ne-am bucurat de frumoasa panoramă a Rupei văzută de sus.




Am plecat lihniți de la cetate și oarecum speriați că știam că nu vom găsi restaurant deschis, dar norocul ne-a surâs în Rupea, unde am mâncat pe ziar ca ultimii pălmași niște sandwich-uri făcute cu bunătățile de la mezelăria aia șmecheră a Brașovului, care din fericire avea un punct de lucru și în Rupea. Deci mezel pe ziar, pe capotă, ca în vreme de pandemie. 😂😂😂

Cu burțile (aproape) pline de pâine și mezeluri, ne-am îndreptat spre



Biserica Fortificată/ Cetatea țărănească săsească din Viscri




Pentru cine nu a fost încă în Viscri, să nu se aștepte la asfalt în sat. De fapt, să se aștepe ca la un drum de țară de acum 100 de ani 😂.
Probabil că și acesta este unul dintre motivele pentru care locația pare atât de "exotică" pentru străini.
Dar da, satul Viscri este ceva aparte și nu degeaba este intrat în patrimoniul Unesco.
Nouă ne-au plăcut foarte mult casele din sat, deși nu toate erau renovate.







Am urcat apoi pe un drum pietruit, numai bun de spart bășicile făcute la picioare, până am dat de o poieniță cu o bancă mare pe care ne-am bandajat rănile. 😂😂😂



Cu picioarele cât de cât aranjate în plasturi (a fost întâia dată când am făcut bătături de la pantofii sport), am urcat puțin printr-o pădurice până am ajuns la minunăție. Adică la Cetatea/Biserica din Viscri. Pot să vă spun că a meritat din plin bătăturile, pentru că este minunat acolo!


Și Biserica din Viscri este înscrisă în Patrimoniul Unesco, fiind una dintre cele doar șase astfel de Biserici.


 

Din păcate nu am să vă delectez cu poze din interior, întrucât erau foarte multe panouri care ne avertizau că avem voie sa fotografiem doar pentru interes personal.
Dar în interiorul cetății sunt organizate diferite expoziții, iar turnurile pot fi vizitate și ele.


 


Acum ca să fiu foarte sinceră cu voi, ziua aceasta a fost cea mai frumoasă zi de vacanță petrecută la noi în țară. Stați să îl întreb și pe Șeful de Trib. Mda, mi-a comunicat că lui îi plac mai mult vacanțele în care zace. El e greu de mulțumit. Mă mir că îi place de mine, deși nu-s foarte sigură. 😂😂😂

Acum lăsând gluma la o parte, exceptând faptul că nu am avut opțiuni pentru masă din cauza stării de alertă, a fost o zi super reușită, în care am văzut o mulțime de locuri care îți taie răsuflarea.

Am plecat din Brașov de unde am fost cazați la ora 11 și ne-am reîntors la ora 19. Deci este o excursie pe care ați putea să o faceți și direct din București, într-o singură zi, cu puțină organizare.

Acestea fiind spuse, vă reamintesc că puteți urmări aventurile Familiei Rachetă și pe https://www.facebook.com/piticipepoteci/.


Bis zum nächsten Mal!
(ca să rămânem în zona sașilor) 😅



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Conacul Drugănescu, o oază verde în apropiere de București

Mănăstirea Crasna: drumeție ușoară pentru copii și peisaje de vis, la doar 50 de km de Ploiești

Zece locuri de vizitat în orașul Râmnicu Vâlcea